Descopera top 4 plaje din Hvar, Croatia, prin acest ghid adresat oricarui iubitor de soare si mare care doreste sa exploreze cele mai frumoase locuri de pe aceasta insula adriatica. In acest articol, am vorbit despre plajele mele preferate de pe insula Hvar, unde am gasit o apa superba, turcoaz, iar plajele erau inconjurate de peisaje muntoase de vis.
Mentionez ca acesta este un top 4 plaje pentru mine, asa ca mergi cu asteptarile potrivite si fa-ti propriul top la finalul vacantei.
1. Lucisca Beach
In top 4 plaje preferate ale mele de pe insula Hvar din Croatia este Lucisca Beach, pe care am descoperit-o cand eram deja pe insula. Aceasta a fost plaja mea preferata din Hvar deoarece a fost cea mai remote dintre toate pe care le-am vazut si prin urmare neaglomerata. In plus, peisajul muntos din spatele plajei este de vis. Lucisca Beach este o plaja cu pietre, iar apa are o culoare divina.
Lucisca Beach se afla la 30 minute distanta cu masina de Hvar Town. Ultimele 15-20 minute sunt pe un drum neasfaltat, pe marginea muntelui, insa este un drum lat, nu pune probleme daca se merge incet si cu atentie. De unde se lasa masina, pentru a ajunge la plaja se coboara cam 15 minute pe o carare amenajata, pe munte. Peisajul este superb, pe tot parcursul drumulei se vede plaja.
In mijlocul pustiului, chiar langa plaja Lucisca, se afla si un restaurant-bar cu o priveliste de vis si cu un vibe foarte cool.
2. Dubovica Beach
Cu siguranta nu putea sa lipseasca dintr-un top plaje in Hvar, Croatia Plaja Dubovica, unul dintre locurile pe care nu le poti rata cand ajungi pe aceasta insula. Dubovica Beach este o plaja superba, retrasa. La fel ca majoritatea plajelor din Croatia, este neamenejata, fara sezlonguri, fiind o plaja cu pietre, nu cu nisip. Acest aspect o face sa nu fie foarte comoda daca nu ai la tine o salteluta de stat mai groasa.
Pentru a ajunge la plaja Dubovica, din parcarea de masini trebuie sa cobori cam 10 minute. La coborat nu este dificil, dar devine putin obositor la urcat, mai ales cand afara este foarte cald. Cu toate asteam efortul merita pe deplin. Plaja este frumos incadrata intre munti, iar apa este foarte curata, limpede si are o temperatura perfecta pentru inot, fiind si un loc bun de snorkeling.
Pe plaja exista un bar foarte cute numit Duba Beach Bar, unde te poti relaxa la umbra in timp ce savurezi o bautura rece. De asemenea, este si un restaurant unde poti servi masa, Konoba Dubovica, insa nu am mancat aici, asa ca nu stiu ce are de oferit.
Datorita faptului ca este atat de populara, plaja poate deveni foarte aglomerata in sezonul de varf, iar umbra pe aceasta plaja este limitata. De aceea, ora la care ajungi este esentiala pentru experienta pe aceasta plaja, recomandarea mea fiind sa mergi fie dimineata, devreme, fie spre sfarsitul zilei.
3. Malo Zarace Beach
Este o plaja micuta, cu pietre, neamenajata, insa umbrita si racoroasa, incadrata intr-un peisaj superb. Apa este curata si limpede, de o culoare turcoaz.
Malo Zarace Beach se afla la doar 15 minute distanta cu masina de Hvar Town. Se ajunge destul de usor pana la aceasta plaja, exista o parcare privata chiar langa plaja. Am platit 10€ pentru o zi de parcare. Trebuie sa stii insa ca nu sunt foarte multe locuri de parcare disponibile, de aceea e bine sa vii cat mai devreme, pentru ca nu ai unde sa parchezi daca nu prinzi loc aici.
Si aici sunt arici de mare in apa, de aceea e foarte important sa fiti pregatiti cu incaltari speciale de apa. Sau ca alternativa, o saltea de apa.
La 4-5 minute distanta de mers pe jos de Malo Zarace Beach este un restaurant pe o plaja alaturata, o terasa micuta, de familie: Gego Restaurant. Noi am mancat aici o salata de ton foarte buna si a fost cea mai ieftina masa la restaurant din Croatia: 2 salate + 2 cafele = 25€.
4. Jagodna Beach
Jagodna Beach este o plaja micuta, cu nisip si cu o apa superba, avand cea mai frumoasa culoare dintre toate plajele la care am ajuns in Croatia. Noi am prins valuri la aceasta plaja, insa nu foarte mari, puteai face baie. Este destul de aglomerata, insa mie mi-a placut mult apa si peisajul, ma bucur ca am ajuns la ea.
Exista 2 drumuri pe care se poate ajunge la Jagodna Beach din Hvar Town: un drum pe coasta muntelui, este acelasi drum neasfaltat pe care am fost si la Lucisca Beach sau drumul ocolitor prin Stari Grad. Noi am ales a doua optiune si drumul a durat 40 minute. Soseaua este ingusta pe ultima portiune de drum, insa este in permanenta asfaltata, a fost totul in regula.
Cel mai greu la aceasta plaja a fost cu parcarea, deoarece locurile sunt limitate si pentru ca am ajuns dupa amiaza, am cautat destul de mult un loc de parcare.
Cazare Hvar, Croatia
Noi am ales sa stam in capitala insulei, in Hvar Town si am fost foarte fericiti cu alegerea facuta. Din punctul meu de vedere, e cel mai frumos oras de pe insula si ai multe optiuni de cazari si restaurante, poti iesi seara la plimbare pe stradutele superbe din oras, poti vedea apusul de la castel si multe alte avantaje.
Noi am stat la Hvar De Luxe Apartments, unde am platit 100€/noapte. Este o vila cu mai multe camere, nu arata cine stie ce, insa a fost curatenie si cel mai mult ne-a bucurat locatia, ca ajungeam in centrul orasului pe jos, in cam 15 minute.
Concluzii
Croatia concureaza la plaja cu Grecia, insa dupa gusturile mele tot Grecia ramane in top. Croatia pierde putin teren deoarece majoritatea plajelor aici sunt cu pietre, nu cu nisip. Insa ceea ce are in plus fata de Grecia sunt peisajele superbe muntoase din jurul plajelor. Daca vrei sa afli mai multe informatii despre vacanta noastra in Hvar, nu rata Ghidul pentru o vacata in Hvar, Croatia.