Atunci cand iti organizezi un tur prin Toscana, asigura-te ca adaugi pe lista Valea Chianti si Siena, doua dintre cele mai frumoase zone din Toscana. Afla din acest articol principalele activitati, precum si recomandari de restaurante si cazari din Valea Chianti si Siena.
1. Valea Chianti
Intre Florenta si Siena se intinde Chianti, cunoscuta drept „inima Toscanei”, una dintre cele mai impresionante zone ale Toscanei, care concentreaza principalii producatori de vinuri rosii din Italia.
Cel mai fotogenic drum este sa mergi pe Via Chiantigiana(SR222) :
Drumul vinului strabate podgorii risipite pe dealuri molcome, trecand pe langa livezi de maslini, siruri fotogenice de chiparosi, paduri de castani, ferme cu acoperisuri din teracota si resedinte elegante, pline cu turisti.
1.1 De neratat in Chianti – degustare de vin
De neratat pe acest drum este o degustare de vin. Semnalizate de eticheta cu un cocos negru, faimoasele vinuri de Chianti au o aroma fructata datorata strugurilor din nobilul soi Sangiovese, cultivati in aceasta regiune inca din perioada etrusca. Anual, in intreaga regiune se produc mai mult de 8 milioane de sticle de vin.
Daca nu reusesti sa faci rezervare anterior, din loc in loc, indicatoarele semnaleaza locurile unde producatorii ofera degustari de vinuri, poti merge direct. Tine cont doar ca duminica unele sunt disponibile doar cu rezervare. Daca vrei totusi sa fii sigur ca vei avea o experienta frumoasa, iata cateva recomandari de crame:
1.2 Crame din zona Chianti
- Antinori nel Chianti
In timp ce multe dintre cramele din Chianti sunt mici operațiuni de familie, Antinori este exact opusul. Este o crama uimitoare si merita vizitata, insa ai grija sa faci rezervare inainte sa mergi. Noi am mers fara rezervare, insa am vrut doar sa bem ceva la terasa, fara tur al cramei sau servit masa.
Terenul cramei este imens. După ce conduci pana la poarta, ti se oferă instrucțiuni despre unde poti parca si cum sa ajungi la crama.
Drumul include urcarea pe o scara in spirala uriasa pana la nivelul superior al cladirii.
Aici pot fi cumparate tururi ale cramelor, insa se poate sta si doar la o degustare .
Cu toate acestea, cred ca cel mai bun mod de a face o degustare la Antinori este sa iei pranzul la restaurantul lor, Rinuccio 1180, situat in varful cladirii, cu o priveliste fantastica, inconjurat de vii.
- Badia a Coltibuono
Fosta abatie Badia a Coltibuono este azi o crama foarte populara, care, pe langa tururi ale pivnitelor, ofera si vizite ale complexului monastic si ale gradinilor.
- Castello di Radda
- Principe Corsini
1.3 Restaurante din zona Chianti
- Antica Macellaria Cecchini
Este restaurantul lui Dario Cecchini din emisiunea Chef’s Table. In acest loc, in timp ce servesc masa, clientii asculta fragmente din Divina Comedie, cea mai celebra opera a lui Dante Aligheri.
2. Siena
Siena este un oras istoric din regiunea Toscana si este capitala provinciei Siena. Acest oras este bine cunoscut pentru arhitectura sa superba si frumoasa piata principala – Piazza del Campo. Siena are un centru istoric al orasului care a fost declarat patrimoniu mondial UNESCO.
2.1 Piazza del Campo
Orasul este organizat in jurul principalei piete din Siena, Piazza del Campo, catre care par sa convearga toate stradutele stramte si intunecoase din jur. Aceasta piata deschisa contine o arhitectura uimitoare si este mereu plina de viata. Contine, de asemenea, o gama larga de cafenele, restaurante si magazine.
Cea mai importanta cladire din Piazza del Campo este Palazzo Publico, care a functionat ca primarie timp de 800 de ani, astazi este un muzeu plin cu capodopere.
Torre del Mangia – inalt de 88m, poti urca cele 400 de trepte pentru a avea o imagine superba peste piata si intregul oras, surprinzand la orizont si unduirile tipicelor peisaje toscane.
2.2 Piazza del Duomo
Este dominata de stralucitoarea fatada din marmura alba a Catedralei Santa Maria Assunta construita in 1200. Aceasta este una dintre cele mai importante piese de arhitectura gotica din intreaga Italie.
Pallazo del Magnifico– Aceasta este piata de sub biserica, putand fi numita „intrarea” in Dom. Aici se afla o serie de scari care duc spre Dom unde toata lumea se opreste pentru o poza.
Biblioteca Piccolomini – Creata in cinstaea lui Papa Pius al doilea, conserva un remarcabil ciclu de fresce. Interiorul ei este superb.
Museo del Opera & Facciatone – Muzeul contine multe opera de valoare, iar biletul de intrare la Museo dell’Opera ofera acces la Facciatone, o terasa panoramica aflata la capatul unei scari cu 131 de trepte, de unde se poate admira toata Siena.
2.3 Restaurante in Siena
Pizzicheria de Miccoli
Este un magazin de mezeluri si branzeturi ce ofera platouri de branzeturi pe care le poti servi pe butoaiele de afara.
- Osteria Permalicoa
- Ristorante Tar Tufo
- Il Bargello
3. Cazari in zona Valea Chianti – Siena
Ca sa ai o experienta autentica toscana cand vizitezi Valea Chianti si Siena, cel mai frumos este sa te cazezi la un Agriturismo pe langa Siena, o casa in zona rurala cu livezi si spatiu de stat la aer liber.
Noi am ales sa stam la L’Aia Country Holidays, o casa tipic toscana la cateva minute cu masina de Siena.
Ne-a placut foarte mult cazarea, am avut la dispozitie un apartament cu living, dormitor si baie si o livada enorma in care se aflau si piscina, locuri de joaca pentru copii, etc.
- Alte optiuni de cazare in zona Siena :
Concluzii
O zona deosebita a Italiei, Toscana este superba la orice pas. Totusi, de pe lista lucrurilor pe care sa nu le ratezi in Toscana, asigura-te sa nu lipseasca o degustare de vin in zona Chianti si o plimbare prin frumoasa Siena.
Cum din turul prin Toscana nu trebuie sa lipseasca in niciun caz o vizita a Florentei, ai grija sa nu ratezi articolul Ghid complet pentru o vacanta in Florenta.