In ultima zi din turul nostru prin Andaluzia am facut o excursie de o zi in Granada, o destinatie foarte cunoscuta din provincia Andaluzia, sudul Spaniei. Este situata in apropierea muntilor Sierra Nevada, ceea ce ii ofera un peisaj impresionant si o priveliste deosebita. Am povestit in acest articol ce am facut o zi in Granada, unde obiectul turistic principal a fost Alhambra.
Drumul Malaga – Granada
Drumul din Malaga pana in Granada dureaza cam 2h si exista doua rute diferite pe care se poate face acest traseu. Noi le-am incercat pe amandoua, fiind la fel de ok, in permanenta autostrada, un drum foarte lejer si frumos.
Una din variante si preferata mea a fost pe Coasta de la Luz, pentru ca mergi in permanenta pe coasta, poti admira marea si te poti opri pe plaja, in unul din oraselele de pe drum, asa cum am si facut.
La intoarcere, pentru ca era deja noapte si nu ne mai bucuram de vederea de pe coasta, am venit pe celalalt traseu, care e afla printr-o zona de munte. Este putin mai scurt, iar pe acesta se plateste si o taxa de autostrada.
1. Alhambra
Atractia principala din Granada este Alhambra, un castel construit pe un deal in secolul al XIII-lea ce a fost resedinta regilor mauri din dinastia Nasrid. Alhambra este cunoscuta pentru arhitectura sa exceptionala, gradinile minunate si decorurile intricate. Este una dintre cele mai vizitate atractii turistice din Spania.
Aici am simtit ca am ajuns in Game of Thrones. Este un loc superb si foarte mare, poate fi vizitata intreaga curte regala: castele, gradini, fortarete.
Daca vii cu masina, exista o parcare foarte mare la intrare, o gasesti pe Google Maps ca „Aparcamiento complejo Alhambra”, costa cam 2-3€/h, se taxeaza la minut.
Ce poti vizita in cadrul Alhambrei:
- Palatul Nasrid – este punctul principal de atractie al Alhambrei, un complex de palate regale cu arhitectura islamica.
- Generalife – gradinile complexului Alhambra, ofera o vedere panoramica asupra orasului Granada.
- Alcazaba – o cetate fortificata, construita initial ca o structura defensiva. Ofera panorame impresionante.
- Palatul lui Carol al V-lea
Bilete Alhambra
Cel mai important de mentionat aici este faptul ca atunci cand cumperi biletele iti vor cere date de pe buletin sau pasaport, iar accesul la Alhambra se poate face doar prezentand la intrare documentul respectiv. Biletele le-am cumparat de pe site-ul lor oficial: https://tickets.alhambra-patronato.es/en/ . Cumpara biletele in avans cu cateva zile macar, deoarece e foarte greu de gasit de pe o zi pe alta.
Exista 2 tipuri majore de bilete:
- Gardens, Generalife si Alcazaba – 10€/persoana include toate zonele curtii regale in afara de Nasrid Palace.
- Alhambra General – 19€/persoana – permite acces in toate zonele curtii regale. Accesul la Palatul Nasrid se face la o ora fixa, care se alege atunci cand se cumpara biletul. E singura data cand poti intra in palat. In schimb, toate celelalte zone ale curtii regale le poti vizita la orice ora. De aceea, cand iti cere sa selectezi o ora pentru tipul acesta de bilet, ea se refera doar la Palatul Nasrid, in complexul Alhambra vei putea intra la orice ora.
Daca iti cumperi bilet ce include si acces la Nasrid Palace, planuieste sa ajungi cu cel putin 1h inainte la Alhambra, deoarece dureaza ceva pana ajungi de la parcare la palat. Noi ne-am cumparat bilete „Alhambra General”, am vizitat cam toate locurile si am stat in total aproximativ 4h.
2. Mirador de San Nicolas
Dupa ce am plecat de la Alhambra, am mers la Mirador de San Nicolas, cel mai viewpoint din Granada, de unde se vede superb castelul Alhambra in intregime.
Accesul masinilor este restrictionat in anumite intervale orare pe strada care duce chiar pana la viewpoint. Noi am parcat in parcarea Parking San Cristobal Albaicin de unde am mers pe jos cam 8 minute pana la viewpoint, printr-un cartier foarte dragut, cu terase si restaurante.
3. Centrul Vechi din Granada
Inainte de a ne intoarce in Malaga, am vizitat si centrul vechi din Granada, unde atractia principala o reprezinta Catedrala. Zona aceasta e destul de similara cu centrul vechi din Malaga, asa ca nu am stat prea mult.
Alte locuri de vazut in Centrul Vechi din Granada: Plaza Nueva, Reyes Católicos.
4. Grillo Gelato Italiano
In Centrul Vechi din Granada, la Grillo Gelato Italiano am mancat una dintre cele mai bune inghetate ever. Daca ajungi in zona, nu rata o inghetata cremoasa aici.
Concluzii
O zi in Granada sau mai bine spus Alhambra este unul dintre locurile ce nu poate lipsi dintr-un tur prin Andaluzia. De aceea, e foarte importanta planificarea din timp a traseului, pentru cumpararea biletelor.
Citeste si celelalte articole despre Andaluzia:
Un răspuns