Unde te cazezi in Paris?

Unde te cazezi in Paris?

Cuprins

Cand vine vorba despre unde te cazezi in Paris, alegerea nu este prea simpla, deoarece preturile sunt destul de ridicate, chiar si pentru hotelurile mai modeste, iar in general camerele sunt destul de mici. Ceea ce am urmarit pana acum cand am ales cazari in Paris a fost sa aiba nota peste 8 pe Booking, sa fie o zona cat mai centrala cu metrou aproape, camerele sa arate bine, iar pretul sa fie unul decent.

Cu aceste filtre, am ajuns sa incercam cateva hoteluri din Paris in ultima vreme, iar pe cele care ne-au placut cel mai mult le-am adaugat in acest articol de recomandari unde sa te cazezi in Paris.

Desigur, daca bugetul nu este un impediment, Parisul are niste cazari fabuloase, cu vederi spectaculoase catre Turnul Eiffel, foarte instagramabile. Daca vrei sa organizezi un eveniment deosebit, sa surprinzi pe cineva sau sa sarbatoresti o ocazie speciala, cu siguranta nu vei da gres cu una dintre aceste cazari. Vei gasi mai jos cateva recomandari de astfel de hoteluri la sectiunea „Cazari spectaculoase in Paris”.

In ce zona te cazezi in Paris?

Parisul este impartit în 20 de arondismente. In ceea ce priveste alegerea arondismentului unde sa te cazezi in Paris, fiecare are farmecul sau si ofera experiente diferite. Totusi, exista cateva arondismente populare si recomandate pentru turisti:

  1. Arondismentele 1, 5, 6, 7, 8 – situate in inima Parisului, in aceste arondismente se afla majoritatea celor mai importante atractii din Paris: Muzeul Louvre, Catedrala Notre-Dame, Gradinile Tuileries, Palatul Royal, Cartierul Latin, Gradina Luxemburg, Turnul Eiffel, Champs-Élysées. Totodata, aici sunt si cele mai scumpe cazari pe care le gasesti in Paris.
  2. Arondismentele 15, 16, 17 – dupa parerea mea, cele mai bune zone in care te poti caza intr-un buget decent, dar care sa ofere si acces rapid si usor catre toate atractiile principale din Paris.

Parisul este bine conectat prin reteaua de transport public si cred ca indiferent de zona pe care o alegi sa te cazezi, important e sa urmaresti sa ai o statie apropiata de metrou sau de autobuz, astfel incat vei putea explora si alte arondismente usor.

Cazari budget – friendly in Paris

1. Mercure Paris 17 Batignolles

Arondisment 17

Prima mea optiune unde sa te cazezi in Paris cu un raport calitate-pret foarte bun este Mercure Paris 17 Batignolles. Este hotelul care mi-a placut cel mai mult dintre cele la care am stat in Paris din punct de vedere al confortului: camere mari, modern mobilate, lobby-ul foarte frumos, cu un bar unde poti sta sa bei ceva si cu posibilitatea de a servi micul dejun aici.

Zona este si ea una buna, desi nu foarte centrala. In una dintre zile am mers pe jos pana la Arcul de Triumf, se afla la cam 30 de minute distanta. Cel mai apropiat metrou e la 10 minute de mers pe jos, iar cea mai apropiata statie de autobuz la 2-3 minute.

2. Hotel Beaugrenelle Saint Charles

Arondisment 15

Un alt hotel la care ne-am cazat in Paris a fost Hotel Beaugrenelle Saint Charles. Acest hotel se afla destul de aproape de Turnul Eiffel, intrucat puteam sa-l admiram chiar din fata hotelului. Cu o zona mult mai centrala, acest hotel a fost curat si decent, dar cu camere micute si mai modest amenajate. Cea mai apropiata statie de metrou se afla la 2-3 minute distanta, ceea ce face deplasarea foarte usoara in orice parte a Parisului.

3. Hotel de la Paix

Arondisment 15

Hotel de la Paix este o alegere foarte buna ca raport calitate-pret. Nu stiu daca e un hotel nou, insa asa arata. Au camere spatioase, curate, modern mobilate. Exista foarte aproape de hotel atat statie de metrou, cat si de autobuz, ajungi usor in orice parte a Parisului vrei. Hotel de la Paix ofera daca vrei si mic dejun, insa vei gasi in jurul hotelului si multe brutarii si restaurante.

Cazari spectaculoase in Paris

4. Hôtel La Comtesse

Arondisment 7

Hôtel La Comtesse se afla la 15 minute de mers pe jos de Turnul Eiffel, intr-o cladire din secolul al XIX-lea. Camerele ofera vedere la Turnul Eiffel si au decor modern inspirat de saloanele literare. Hotelul ofera o sala de fitness si un hamam.

5. Shangri-La Paris

Arondisment 16

Fosta resedinta a printului Roland Bonaparte, inclusa pe lista monumentelor istorice din Franta, Shangri-La Paris este un hotel in palat, situat aproape de Sena, cu vedere la Turnul Eiffel. Oaspetii beneficiaza de ospitalitatea asiatica si arta de a trai specific frantuzeasca. Are 2 restaurante, dintre care 1 restaurant a fost premiat cu o stea Michelin. Hotelul ofera piscina interioara si centru spa. Place Trocadero se afla la 500 de metri de hotel.

6. Le Metropolitan Paris Tour Eiffel

Arondisment 16

Hotelul Le Metropolitan Paris Tour Eiffel este o proprietate cu vedere directa la Turnul Eiffel, situata in elegantul arondisment 16 din Paris, putand ajunge pe jos la Champs Elysees. La proprietate exista o piscina disponibila gratuit. Acest hotel tip boutique modern si intim, renovat in intregime de designerul renumit Francois Champsaur, ofera camere si suite elegante.

7. Hotel Marignan Champs-Elysées

Arondisment 8

Situat la 2 minute de mers pe jos de Champs-Elysees, Hotel Marignan Champs-Elysées ofera cazare de lux, un restaurant, un bar si un cinematograf. Unele camere au o terasa privata cu vedere la Turnul Eiffel, unde oaspetii se pot bucura si de micul dejun, pranzul sau cina.

8. Hotel Splendid Etoile

Arondisment 17

Aflat la doar 2 minute de mers pe jos de Arcul de Triumf si celebrul Champs-Elysees, Splendid Etoile ofera camere in stil Ludovic al XV-lea, cu bai din marmura si dormitoare in stil contemporan. Unele camere de la Splendid Etoile au un balcon privat cu vedere la Arcul de Triumf. Oaspetii au acces gratuit la centrul spa dintr-un hotel partener.

Descopera si alte cazari in Paris



Booking.com

Unde mananci in Paris?

Nu rata articolul in care am povestit despre cele mai bune restaurante in care am mancat in Paris: Unde mananci in Paris?

Ce vizitezi in Pars?

Daca urmeaza sa organizezi o vacanta la Paris, nu rata articolul in care am povestit despre toate obiectivele turistice ce merita vizitate, organizate intr-un itinerar de 4 zile: https://travelatoria.com/destinatii/top-obiective-turistice-paris/

Concluzii

Parisul nu este o destinatie ieftina din niciun punct de vedere, inclusiv cazarea, insa fara indoiala merita vizitat. Fie ca alegi o cazare cu un raport calitate-pret decent, fie ca alegi un hotel cu un view spectaculos, sper ca acest articol a fost de ajutor in a-ti alege unde sa te cazezi in Paris.

Stiai ca ...

Daca rezervi ceva prin linkurile de pe blogul meu, tu nu platesti nimic in plus, iar eu primesc un mic comision? Daca iti place ceea ce fac si vrei sa-mi sustii munca, rezerva-ti vacantele accesand linkurile de mai jos :

Pentru Mai multe materiale din vacante ma gasesti si pe social media 👇🏻
Vezi toate Destinatiile
Travelatoria
Flat lay travel background person holding a coffee mug

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *